Florin Manea, impresar și fost director sportiv al clubului Rapid București, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, și a vorbit despre plecarea lui Facundo Mallo (25 de ani).
Fostul fundaș central al giuleștenilor, Facundo Mallo, a fost evacuat din locuința în care a fost instalat pe durata șederii la București.
„Ei au o garanție de 3.200 de lei plătită la Mallo. Pe 31 i-au întrerupt contractul de chirie lui Mallo. El pe 1 a jucat pentru noi (n.r. pentru Rapid). Mallo ce a zis, «Mai țineți-mi o lună din garanție, până îmi iau salariul», că nici salariul nu i l-au dat.
Ei făceau notificări să îl evacueze, ca să își ia garanția de 3.200 de lei. Ei cred că aici e o companie multinațională. Nu înțeleg că fotbalul e altceva. Nu poți să îl dai pe ăla afară când tu nu i-ai dat banii. Dă-i banii și după îți dă el garanția de la el. Au trimis acum notificare că a zgâriat mașina. Bine, nu a zgâriat-o el, a zgâriat-o Roskopf, în fine. Să îi oprească și asta din salariu… Îi cer banii pentru mașină, în condițiile în care Mallo a renunțat la 8 mii de euro, salariul pe timpul pandemiei de coronavirus, eu am renunțat la 4 mii de euro, Piriz a renunțat la 9 mii de euro pe timp de Covid și tu îi ceri 1.500…”, a explicat Florin Manea, la ProSport Live.
Așa cu ProSport a anunțat în exclusivitate, Facundo Mallo va semna cu Poli Iași, după ce Daniel Pancu i-a cerut ajutorul lui Florin Manea în ceea ce privește transferul de jucători în Copou.
„M-a sunat cineva în numele lui și m-a întrebat dacă aș vrea să îl aduc la Iași. Eu cu Pancu m-am certat pe teme de fotbal. Poate nu i-a reușit la Rapid. Eu nu am spus niciodată că e un antrenor slab. Am zis că la Rapid nu a făcut treabă și trebuia să plece. Asta nu înseamnă că la Iași nu o să reușească. Eu nu am nimic personal cu Daniel Pancu. Noi ne certăm, ne împăcăm”, a spus Florin Manea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER